Informare privind Sedinta Guvernulului din data de 10 ianuarie 2018
A. Declaratii de interes susținute la începutul ședinței de Guvern:
Marius Nica: “Cu sprijinul colegilor din guvern, am publicat astăzi, pe site, finanţările disponibile pentru beneficiarii publici şi privaţi - lunile ianuarie, februarie, martie. Suma pe care o lansăm este de 3,1 miliarde de euro şi, în principal, este direcţionată pentru serviciile de sănătate în ceea ce priveşte reabilitarea, modernizarea şi dotarea ambulatoriilor, pentru investiţii în infrastructura de cercetare, dezvoltare, comunicaţii şi utilizarea noilor tehnologii, investiţii în regenerarea urbană - şi ne referim aici la oraşe mari şi mici - apel naţional prin care vor fi finanţate servicii sociale, reabilitări, locuri de joacă, clădiri abandonate, zone pietonale, parcări, precum şi servicii sociale de calitate şi reducerea numărului de persoane aflate în risc şi excluziune socială prin Programul Operaţional Capital Uman. Acest obiectiv face parte din strategia Guvernului asumată pentru anul 2018, ca în acest an să avem lansate toate cele 23 de miliarde de euro disponibile a fi cheltuite până în anul 2023”.
Petre Daea: “până la această, dată am plătit subvenţii pentru fermieri în valoare de un 1,5 miliarde, iar din data din 5 ianuarie avem deja 664 de milioane în visteria ţării de la Uniunea Europeană”.
Mihai Tudose: “Banca Mondială şi-a revizuit estimarea privind închiderea anului 2017, ducându-ne la o creştere de peste 6, de 6,4%; o să avem şi noi, în curând, doamna secretar de stat, datele oficiale. Dar cunoscând pesimismul de care au dat ei dovadă întotdeauna, apreciem procentul dat de ei, 6,4% creştere pe 2017, şi au îmbunătăţit şi prognoza pentru 2018, ceea ce nu este un lucru rău”.
B) Proiectele de acte normative care au fost adoptate sau de care Guvernul a luat act în şedinţa din 10 ianuarie 2018 cu impact asupra mediului de afaceri:
1. Program de sprijin pentru crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița
Crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița vor beneficia, în perioada 2018-2020, de o schemă de sprijin financiar pentru aplicarea programului de susținere a acestora în vederea producerii cărnii de porc, pentru creșterea, îngrășarea și livrarea porcilor din rasele Bazna sau Mangalița către un procesator/altă persoană juridică, potrivit unei Hotărâri adoptate în ședința de astăzi a Guvernului. La această schemă de ajutor de minimis participă, pe baze contractuale, furnizorii de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalița, crescătorii de porci din rasele Bazna și/sau Mangalița și procesatorii/alte persoane juridice care defășoară activități de prelucrare și conservare a cărnii, activități de comerț cu ridicata al cărnii și produselor din carne, activități de comerț cu amănuntul al cărnii și al produselor din carne.
Potrivit acestui program de sprijin, crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița, care își desfășoară activitatea în sectorul producției primare, vor primi cu titlu gratuit, un număr par de purcei, minim 2 și maxim 10, pentru creștere, îngrășare și livrare către un procesator cu care au încheiat contract în acest sens. Purceii pentru creștere și îngrășare sunt preluați de procesatori de la furnizorii de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalița, în baza unui contract de livrare și transportați crescătorilor de porci.
Ajutorul de minimis reprezintă numărul de purcei primiți cu titlu gratuit din rasele Bazna și/sau Mangalița de beneficiari, iar valoarea acestuia se calculează solicitantului ajutorului, respectiv furnizorul de purcei, prin înmulțirea numărului de purcei cu 250 lei/cap purcel.
Pentru a beneficia de acest program, crescătorii de porci trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii de eligibilitate:
- a) să deţină exploatații înregistrate/autorizate sanitar veterinar;
- b) să încheie un contract cu un procesator sau cu altă persoană juridică;
- c) să primească cu titlu gratuit, un număr par de purcei, minim 2 și maxim 10, de la un procesator sau de la o altă persoană juridică, cu care are încheiat contract;
- d) să livreze minimum 50% din purceii primiți cu titlu gratuit, la procesatorul sau la altă persoană juridică, cu care a încheiat contract, la o greutate, în viu, de minim 130 kg/cap;
- e) să respecte structura rației furajere stabilită în contractul cu procesatorul sau cu o altă persoană juridică;
- f) să deţină registrul individual al exploataţiei, completat și actualizat, în conformitate cu prevederile art.1 pct.16 din anexa la Ordinul ANSVSA nr. 40/2010 privind aprobarea Normei sanitare veterinare pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, cu modificările și completările ulterioare.
Furnizorii de porci solicitanți ai ajutorului de minimis, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) sa dețină scroafe și/sau scrofițe, înscrise în registrul genealogic;
b) să furnizeze purcei înțărcați către procesator sau altă persoană juridică, la greutate minimă de 10 kg/cap, în baza unui contract de livrare;
c) purceii să fie identificați potrivit legislației în vigoare.
Procesatorii și alte persoane juridice trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
să preia purceii de la furnizori, în baza unui contract de livrare și să îi transporte către beneficiari,
să încheie contract cu beneficiarii pentru creșterea și îngrășarea purceilor,
să preia de la beneficiari, în vederea abatorizarii si procesarii, cel puțin 50% din efectivul de purcei destinat îngrășării/beneficiar, la o greutate minimă, în viu, de 130 kg/cap
să plătească beneficiarului prețul stabilit prin contract.
În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, furnizorii de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalița, crescătorii de porci din rasele Bazna și/sau Mangalita și procesatorii/alte persoane juridice, pot solicita înscrierea în Program, în baza unei cereri, care se depune la direcția agricolă județeană (DAJ), care îi înregistrează în registrele unice corespunzătoare, precum și în registrul de evidență al ajutorului de minimis.
Durata de aplicare a acestei scheme de ajutor de minimis este 2018-2020, iar valoarea totală a schemei de ajutor de minimis pentru anul 2018 este de 4,6 mil. lei, în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinație, de la bugetul de stat.
2. Programul ”Prima casă” continuă și în 2018, cu un plafon alocat al garanțiilor în valoare totală de 2 mld. lei
Plafonul alocat al garanțiilor care pot fi emise pentru anul 2018 în cadrul programului ”Prima casă” însumează 2 mld. lei, potrivit unei Hotărâri aprobate în ședința de astăzi a Guvernului. Actul normativ modifică și completează Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului ”Prima casă”. Principalele schimbări vizează reducerea marjei maxime de dobândă de la 2,50% la 2%, în scopul uniformizării nivelului costurilor totale ale tuturor categoriilor de finanțări care pot fi acordate în cadrul programului Prima Casă, eliminarea utilizării valorii de reîntregire a plafonului (revolving) pentru emiterea de garanții în anul 2018, clarificarea principiilor de realocare către finanțatori a rezervei rămase nealocate din plafonul anual, precum și simplificarea procedurii de radiere în situaţia respingerii cererii de plată a creditului garantat în cadrul programului.
Astfel, decizia de reducere a marjei maxime de dobândă de la 2,50% la 2% a fost luată pentru corelarea prevederilor privind costul total al finanțărilor garantate pentru achiziția de locuințe cu cea pentru construcția de locuințe, urmărindu-se evitarea oricărei discriminare în acest sens. În termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ aprobat de Guvern, finanțatorii au obligația să transmită Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. – IFN (FNGCIMM) și Ministerul Finanțelor Publice nivelul costurilor totale pe care le aplică finanțărilor garantate pentru construcția de locuințe. În plus, programul se flexibilizează prin reglementarea unei alte periodicități de stabilire a nivelului comisionului de gestiune/comisionului unic de analiză datorată FNGCIMM pentru derularea activității în calitate de mandatar al statului, care va fi aprobat anual prin ordin al ministrului Finanțelor Publice, anterior această operațiune realizându-se semestrial.
În ceea ce priveşte realocarea către finanțatori a rezervei rămase nealocate din plafonul anual, Guvernul a decis ca aceasta să se facă în funcţie de ponderea garanțiilor acordate de la începutul anului de referință de către fiecare finanțator participant în program, actul normativ aprobat astăzi introducând o clarificare suplimentară în acest sens.
O altă schimbare importantă o reprezintă eliminarea utilizării valorii de reîntregire a plafonului (revolving) pentru emiterea de garanții, Guvernul luând această decizie pentru a nu pune la dispoziția finanțatorilor participanți în program și a altor limite suplimentare față de plafonul de 2 mld. lei alocat programului ”Prima casă” pentru 2018.
Actul normativ aprobat astăzi de Guvern include, de asemenea, o serie de măsuri pentru simplificarea și evitarea birocratizării excesive a procedurilor aplicate în cazul respingerii cererilor de plată. În astfel de situații, sarcina de a emite acordurile pentru radierea ipotecilor și a interdicțiilor de înstrăinare și grevare prevăzute de lege este preluată de FNGCIMM, anterior intrând în atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice. Odată cu preluarea acestor operațiuni la nivelul FNGCIMM, timpul de așteptare al finanțatorilor/beneficiarilor pentru obținerea acordurilor de radiere va fi astfel scurtat cu cel puţin zece zile - având în vedere că tot în cadrul FNGCIMM sunt procesate cererile finanțatorilor și se pregăteşte documentația pentru acordurile de radiere – și va permite informatizarea procesului în condiţii optime. În situația respingerii cererilor de plată, FNGCIMM va fi mandatat să-și exprime acordul în numele și în contul statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în vederea radierii ipotecii legale și a interdicțiilor înscrise în cartea funciară a locuinței achiziționate/construite în cadrul programului ”Prima casă”.
Alte modificări aprobate astăzi de Guvern reglementează o serie de aspecte de ordin practic aplicabile situaţiilor în care a fost finalizată executarea silită imobiliară a locuinței achiziționate sau construite prin programul ”Prima casă”, de către organele specializate ale ANAF.
Nu au fost publicate pana la ora transmiterii e-mail-ului alte informatii privind ordinea de zi a sedintei de Guvern de astazi sau alte proiecte adoptate.
Articole similare
Urmărește-ne și pe