CNIPMMR: Semnare protocol CNIPMMR-AMR-ARB

CNIPMMR: Semnare protocol CNIPMMR-AMR-ARB – Patronatul IMM Prahova

 

     

București, 26 iulie 2017

AMR, CNIPMMR și ARB colaborează
pentru dezvoltarea mediului de afaceri și a autorităților locale

Asociația Municipiilor din România (AMR), Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) și Asociația Română a Băncilor (ARB) au semnat astăzi, 26 iulie 2017, un Protocol de Colaborare pentru susținerea inițiativelor și programelor care contribuie la dezvoltarea economică a României și la menținerea unui dialog continuu și aplicat între finanțatori, investitori și administrația publică locală.
Protocolul de Colaborare tripartit vizează implementarea unor proiecte comune, colaborarea ȋn vederea îmbunătățirii cadrului legislativ în domeniile economic, financiar-bancar și administrație publică, precum şi identificarea unor soluții comune pentru promovarea de iniţiative şi formularea de propuneri către decidenţi locali sau europeni.
AMR, CNIPMMR și ARB și-au propus să contribuie la îmbunătăţirea modului de implementare a programelor UE destinate creșterii competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, la identificarea nevoilor specifice de dezvoltare și a celor curente de finanțare pentru IMM-uri și start-up-uri și la modalitatea de soluționare pe viitor prin intermediul programelor naționale și europene.
„Constatăm că pentru a identifica viitoarele provocări și nevoi pentru sprijinirea IMM-urilor este nevoie de o mai bună colaborare între autoritățile publice locale, mediul de afaceri și mediul bancar. Prin semnarea acestui protocol ne propunem să identificăm instrumente concrete pentru crearea de medii favorabile antreprenoriatului, facilitarea accesului IMM-urilor la finanțare, sprijinirea IMM-urilor de pe piața unică, promovarea competențelor și inovării IMM-urilor. Este nevoie ca autoritățile locale să poată să promoveze condiții care să asigure extinderea întreprinderilor și pentru realizarea acestui obiectiv, îmbunătățirea cadrului legislativ reprezintă o prioritate. În calitate de raportor pe programul COSME, îmi propun să promovez o mai bună integrare a preocupărilor autorităților locale, în sprijinirea competivității IMM-urilor, în următoarea perioadă de programare”, a declarat Robert Sorin Negoiţă, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România.
“Protocolul semnat astăzi vizează în principal dezvoltarea ecosistemului de afaceri la nivel local prin instrumente ca HUB-uri, acceleratoare de afaceri sau incubatoare de afaceri. În egală măsură, ne dorim atragerea de investiții, promovarea exporturilor și aplicarea conceptului “smart administration” prin digitalizarea serviciilor publice și e-guvernare. Avem convingerea că parteneriatele încheiate vor contribui la trecerea spre o etapă superioară de colaborare cu administrația în beneficiul mediului de afaceri și dezvoltării economiei în ansamblu”, a menționat Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România.
“Asociaţia Română a Băncilor are ca obiectiv strategic contribuția sistemului financiar bancar la prosperitatea economică a României, iar prin semnarea acestui protocol tripartit ne propunem să colaborăm mai strâns pentru dezvoltarea mediului de afaceri și la creșterea bunăstării românilor și a comunităților din care aceștia fac parte. Integrarea intermedierii financiare pentru creșterea gradului de accesare a fondurilor europene, dezvoltarea Parteneriatului Public Privat și finanțarea proiectelor
mari de investiții reprezintă unul dintre pilonii strategici ai ARB, alături de Educația Financiară și Agenda Digitală. Potențialul de creditare a întreprinderilor mici și mijlocii este semnificativ, în condițiile în care îndatorarea companiilor la băncile locale ocupă o pondere de 13,3% în PIB. Ne propunem să contribuim la încurajarea antreprenoriatului, în România fiind 2,2 IMM-uri / 100 locuitori, față de o medie europeană de 4,5 IMM/ 100 locuitori. Protocolul de colaborare va permite dezvoltarea unor proiecte integrate pentru sprijinirea dezvoltării economice a României și creșterea bunăstării cetățenilor”, a declarat Sergiu Oprescu, președintele Consiliului Director al Asociației Române a Băncilor.
Protocolul de Colaborare se încheie pe o perioadă de doi ani de la data semnării acestuia și poate fi prelungit prin act adițional.

Despre AMR
AMR a fost înfiinţată în anul 1990 și este persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, neguvernamentală şi apolitică, având printre obiective promovarea şi protejarea intereselor comune ale autorităţilor administraţiei publice locale pentru soluţionarea şi gestionarea nevoilor publice în numele şi pentru interesul comunităților locale.
În prezent, AMR include toate cele 103 municipii din România, precum şi cele 6 sectoare ale Municipiului Bucureşti, reprezentând 109 membri, aproximativ 10,5 milioane de locuitori. AMR este membru fondator al Federaţiei Autorităţilor Locale din România (FALR), este reprezentată în Comitetul Regiunilor (CoR), Consiliul European al Municipalităţilor şi Regiunilor (CEMR), Congresul Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei (CPLRE) și a Rețelei Globale a Orașelor și a Autorităților Locale și Regionale (UCLG). AMR este membru al Asociaţiei Oraşelor şi Regiunilor Europene pentru Cultură LIKE (denumită anterior “Les Rencontres”) şi al Asociaţiei Agenţiilor pentru Democraţie Locală (ALDA). Începând cu anul 2009, AMR este Organizație Suport pentru implementarea Convenției Primarilor (CoM) – inițiativă a Comisiei Europene.

Despre CNIPMMR
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a fost înființat în anul 1992 și este o confederaţie patronală reprezentativa la nivel national, independentă, non-profit, neguvernamentală şi apolitică. Organizația asigură reprezentarea unitară a intereselor IMM-urilor şi a mişcării patronale a IMM-urilor la nivel naţional, prin intermediul celor 8 federații regionale, 109 patronate, 20 de patronate de ramură afiliate, 1 organizație de tineri întreprinzători și 1 organizație a femeilor de afaceri din IMM, precum si la nivel international prin afilierea la cele mai puternice organizatii pentru IMM-uri (UEAPME și WASME). CNIPMMR are peste 50.000 firme membre, ce contribuie cu 14% din PIB-ul României.

Despre ARB
Asociația Română a Băncilor (ARB) concentrează întreaga piață bancară din România formată din 36 de instituții de credit active ca persoane juridice române și străine în sectorul financiar. Prioritățile industriei bancare vizează menținerea rolului sistemului bancar de principal finanțator al economiei României cu asigurarea stabilității și credibilității sectorului bancar. ARB este membră a Federației Bancare Europene din anul 1991 (cu drepturi depline din 2007), a Consiliului European al Plăților, a Federației Ipotecare Europene, a Institutului Bancar European și în 26 de organisme naționale lucrative privind dezvoltarea și perfecționarea cadrului economic. Pentru aceasta, comunitatea bancară pune la dispoziție peste 800 de specialiști care participă la cele 23 de comisii tehnice ale ARB.

Print Friendly, PDF & Email