Cuprins:
Știri de interes pentru mediul de afaceri și pentru IMM-uri
Știri de interes pentru mediul de afaceri și pentru IMM-uri
Digi24.ro
1. Richard Quest (CNN), în dialog cu ministrul demisionar Florin Jianu
Protestele din România au ajuns şi în atenţia postului american de televiziune CNN. Unul dintre cei mai cunoscuţi realizatori ai postului, Richard Quest, a analizat situaţia şi a vorbit cu ministrul demisionar al mediului de afaceri, Florin Jianu.
Richard Quest, realizator CNN: „Criza politică din România se adânceşte, în condiţiile în care Avocatul Poporului din această ţară a dat guvernul în judecată. Totul pentru că guvernul a emis un decret care decriminalizează o gamă largă de infracţiuni legate de corupţie. Protestatarii au ocupat Piaţa Victoriei, din Bucureşti, în cea mai mare demonstraţie de la răsturnarea regimului Ceauşescu. Protestatarii cer abrogarea decretului, dar premierul a spus că acest lucru nu se va întâmpla şi a făcut apel la calm. Ministrul român pentru mediul de afaceri a demisionat din această cauză. L-am întrebat de ce l-a confruntat pe premier din cauza noilor legi”.
Florin Jianu, fost ministru al mediului de afaceri: „Vreau ca istoria să mă ţină minte ca un om drept, vreau să fiu de partea corectă a istoriei, iar problema cu legislaţia, şi nu mă refer la chestiunile tehnice, pentru că vă spun sincer nu este de competenţa mea tehnic vorbind… Dar ce vă pot spune, dacă luaţi o lege fără să informezi în prealabil membrii guvernului, fără să anunţi presa şi aproape în miezul nopţii, atunci nu este drept”.
Stirileprotv.ro
2. Fostul ministru al Mediului de Afaceri Florin Jianu, despre demisie la CNN: Adoptarea unei legi la miezul noptii nu e corecta
Fostul ministrul al Mediului de Afaceri Florin Jianu a explicat motivele demisiei sale din Cabinetul Grindeanu in emisiunea „Quest means business”, difuzata la CNN, spunand ca vrea sa ramana in istorie ca un om corect.
De asemenea, Jianu sustine ca vrea sa se afle de partea corecta a istoriei si ca adoptarea unei legi fara ca membrii Guvernului sa fie informati, in absenta presei si la miezul noptii nu este corecta, referindu-se la modul in care a fost aprobata OUG privind modificarea codurilor penale, relateaza news.ro.
„Vreau sa raman in istorie ca un om corect, vreau sa fiu de partea corecta a istoriei. (…) Ce pot spune este ca adoptarea unei legi fara a informa in prealabil membrii Cabinetului, in absenta presei si aproape de miezul noptii nu este un lucru corect”, a afirmat fostul ministru in emisiunea „Quest means business”, realizata de Richard Quest, fiind intrebat care au fost motivele deciziei sale.
Solicitat sa precizeze daca principala sa obiectie a vizat legea in sine sau modul in care a fost adoptata, Jianu a precizat ca, intr-o asemenea situatie, te poti astepta ca toata lumea sa fie nemultumita si ca nici nu te poti astepta la o imbunatatirea in viitor, pentru ca, „daca s-a intamplat o data, se poate intampla si a doua oara”.
Intrebat care sunt riscurile pe care le implica noile modificari legislative in ceea ce priveste coruptia, Florin Jianu si-a exprimat certitudinea ca Romania este o tara stabila”, ca va ramane asa si ca „va fi un loc in care investitorii se vor gandi sa vina cu investitii sigure”.
Jianu a spus ca solutia problemelor create de OUG privind codurile „se afla in interiorul Romaniei”, apreciind ca „nu va fi cazul” sa solicite interventia partenerilor din UE daca Guvernul de la Bucuresti nu revine asupra deciziei.
Florin Jianu a anuntat joi dimineata pe Facebook ca demisioneaza din Guvern. „Ma opresc aici din activitatea guvernamentala pentru ca asa imi dicteaza constiinta, iar asta nu este negociabil pentru nimic in lume!!!”, scrie ministrul, adaugand: „Romania nu merita ce i se intampla acum, romanii nu merita ce li se intampla acum!”.
„Am reflectat cu responsabilitate la ceea ce este etic sa fac in continuare si nu in principal pentru probitatea mea profesionala, pentru ca aici am constiinta curata, ci pentru copilul meu, pentru cum o sa ma uit in ochii lui si ce anume o sa ii spun peste ani. O sa ii spun ca tata a fost un las si a girat actiuni pe care nu le impartaseste sau a ales sa iasa cu fruntea sus dintr-o poveste care nu este a lui?!”, scria ministrul.
El preciza ca decizia za a fost luata inca din seara sedintei de guvern in care a fost aprobata OUG de modificare a codurilor penale, dar ca a amanat anuntul sperand ca cei care au gresit isi vor repara eroarea.
Stiripesurse.ro
3. Florin Jianu, ministrul demisionar din guvernul Grindeanu, DEZVĂLUIRI BOMBĂ la CNN
Florin Jianu, fostul ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, şi-a anunţat demisia din Guvernul Grindeanu pe pagina de Facebook, după ce a spus că se opreşte din activitatea guvernamentală pentru că aşa îi dictează conştiinţa, „iar asta nu este negociabil pentru nimic în lume”.
Vineri seara, el a fost invitat în emisiunea „Quest means business”, realizată de Richard Quest la CNN, unde a dat noi detalii despre ce s-a întâmplat în ședința de guvern în care s-a aprobat OUG pentru schimbarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală.
”Realizator: Criza politică din România se adânceşte, în contextul în care Avocatul Poporului a înaintat acţiune în instanţă împotriva guvernului. Totul a pornit de la emiterea unei ordonanţe de către guvern, care, practic, dezincriminează o gamă largă de infracţiuni de corupţie. Protestatarii au umplut Piaţa Victoriei din Bucureşti, cea mai amplă demonstraţie de la înlăturarea regimului Ceauşescu. Ei cer ca decretul să fie abrogat, însă premierul a declarat că acest lucru nu se va întâmpla şi a făcut apel la calm. Ministrul român al comerţului şi mediului de afaceri a demisionat, pe fondul acestei controverse. L-am întrebat de ce a luat poziţie împotriva premierului, în privinţa noilor legi.
Florin Jianu: „Vreau să rămân în istorie ca un om corect, vreau să mă aflu de partea corectă a istoriei. Iar problema cu acest fragment de legislaţie – nu mă refer la chestiunea tehnică, pentru că, să fiu sincer, nu intră în aptitudinile mele tehnice – dar ce vă pot spune este că adoptarea unei legislaţii fără a informa, anterior, membrii guvernului, fără ca presa să fie prezentă şi aproape în mijlocul nopţii, nu este ceva corect.”
Hotnews.ro
4. Florin Jianu a explicat la CNN de ce si-a dat demisia din guvern: Vreau sa fiu de partea corecta a istoriei
Fostul ministrul al Mediului de Afaceri Florin Jianu a explicat motivele demisiei sale din Cabinetul Grindeanu in emisiunea „Quest means business”, difuzata la CNN, spunand ca vrea sa ramana in istorie ca un om corect, ca vrea sa se afle de partea corecta a istoriei, , transmite News.ro.
Jianu a spus ca adoptarea unei legi fara ca membrii Guvernului sa fie informati, in absenta presei si la miezul noptii nu este corecta, referindu-se la modul in care a fost aprobata OUG privind modificarea codurilor penale.
„Vreau sa raman in istorie ca un om corect, vreau sa fiu de partea corecta a istoriei. (…) Ce pot spune este ca adoptarea unei legi fara a informa in prealabil membrii Cabinetului, in absenta presei si aproape de miezul noptii nu este un lucru corect”, a afirmat fostul ministru in emisiunea „Quest means business”, realizata de Richard Quest, fiind intrebat care au fost motivele deciziei sale.
Solicitat sa precizeze daca principala sa obiectie a vizat legea in sine sau modul in care a fost adoptata, Jianu a precizat ca, intr-o asemenea situatie, te poti astepta ca toata lumea sa fie nemultumita si ca nici nu te poti astepta la o imbunatatirea in viitor, pentru ca, „daca s-a intamplat o data, se poate intampla si a doua oara”.
Intrebat care sunt riscurile pe care le implica noile modificari legislative in ceea ce priveste coruptia, Florin Jianu si-a exprimat certitudinea ca Romania este o tara stabila”, ca va ramane asa si ca „va fi un loc in care investitorii se vor gandi sa vina cu investitii sigure”.
Jianu a spus ca solutia problemelor create de OUG privind codurile „se afla in interiorul Romaniei”, apreciind ca „nu va fi cazul” sa solicite interventia partenerilor din UE daca Guvernul de la Bucuresti nu revine asupra deciziei.
Antena3.ro
5. Fostul ministru Florin Jianu lansează un atac la adresa guvernului Grindeanu
Ministrul care a demisionat din cauza ordonanței privind abuzul în serviciu lanseaza un atac dur împotriva guvernului Grindeanu.
Într-un interviu pentru CNN, în emisiunea realizată de Richard Quest, Florin Jianu a declarat că ceilalţi miniştri nu au ştiut nimic despre adoptarea ordonanţei înainte ca aceasta să fie propusă de ministrul Justiţiei şi adoptată în şedinţa de marţi seara.
Ministrul demisionar susține că a plecat din guvern pentru că se temea că vor fi date și alte ordonanțe în miez de noapte și că el vrea să rămână în istorie ca un personaj pozitiv.
Florin Nicolae Jianu și-a dat demisia din Guvern la data de 2 februarie. Anunțul a fost făcut pe pagina sa de Facebook.
Capital.ro
6. Ultimul interviu al lui Florin Jianu în funcția de ministru
Cu doar câteva ore înainte de şedinţa de guvern în care s-au adoptat bugetul şi odonanţa de modificare a Codului Penal, Florin Jianu a vorbit cu redactorii Capital despre proiectele sale ca ministru al Mediului de Afaceri, Comerţului şi Antreprenoriatului. După două zile, din cauza protestelor de amploare cu privire la modul în care Cabinetul din care făcea parte a schimbat legea penală, şi-a dat demisia.
Pe parcursul interviului, fostul demnitar s-a arătat încrezător în proiectele economice şi de reducere a birocraţiei promovate de Guvernul Grindeanu, concentrându-se mai ales pe domeniul de care era el răspunzător.
Ce este Romania Start-up Nation
Asfel, Guvernul a adoptat săptămâna trecută ordonanţa de urgenţă pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii. Este vorba despre un program care încurajează micile afaceri, intitulat generic România Start-up nation. Modelul a fost preluat experienţa unor state precum Israel, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii, unde deja s-a dovedit de real succes. Astfel, un antreprenor va primi bani de la stat pentru a-i investi în echipamente sau în promovare. „Înseamnă susţinerea a aproximativ 10.000 de start-up-uri anual, cu un grant de până la 200.000 de lei, caracterul de urgenţă a fost dată de faptul că anul trecut,pentru prima oară în ultimii 8 ani la niuvelul lunii noi s-au înfiinţat 100143 de firme şi s-au închis peste 143.000 de firme. Asta înseamnă că s-au închis mai mai multe firme decât s-au deschis”, a explicat Jianu.
Prin noul program, Guvernul este sigur că se vor crea minimum 20.000 de noi locuri de muncă anual în cadrul celor 10.000 de întreprinderi nou înfiinţate. Asta pentru că noii antreprenori trebuie să respecte şi o condiţie: să angajeze minimum 2 salariaţi cu contract de muncă pe durată nedeterminată şi să-i menţină în activitate cel puţin 3 ani. Spre deosebire de alte programe destinate tinerilor, de data aceasta au acces la finanţare şi cei care şi-au înfiinţat firme. Totuşi, aceştia nu vor putea aplica decât o singură dată la România Start-up nation. O altă premieră, la fel de importantă, este că beneficiarii nu trebuie să vină cu vreun avans sau cu o cofinanţare.
B1.ro
7. Ministrul demisionar Florin Jianu, pentru CNN: Vreau să fiu de partea corectă a istoriei. Ce a făcut Guvernul nu este correct
Florin Jianu, ministrul demisionar din Guvernul Grindeanu, a declarat într-un interviu pentru CNN că nu i s-a părut corectă adoptarea ordonanței 13 în miez de noapte, în absența presei și fără ca membrii Guvernului să fie informați. Acesta a mai susținut că a decis să demisioneze pentru că vrea să rămână în istorie ca un om corect.
„Vreau să rămân în istorie ca un om corect, vreau să fiu de partea corectă a istoriei. (…) Ce pot spune este că adoptarea unei legi fără a informa în prealabil membrii Cabinetului, în absenţa presei şi aproape de miezul nopţii nu este un lucru corect”, a declarat Jianu, în emisiunea lui Richard Quest.
Întrebat dacă îl nemulțumește legea în sine sau modul în care a fost adoptată, Jianu a răspuns că ”dacă s-a întâmplat o dată, se poate întâmpla şi a doua oară“, iar cei din stradă au tot dreptul să protesteze faţă de această ordonanţă.
În același interviu, el a dat asigurări investitorilor că România rămâne o ”țară stabilă”, chiar dacă există tensiuni politice.
Aktual24.ro
8. Fostul ministru PSD Florin Jianu spulbera minciunile lui Sorin Grindeanu. Acum spune cu subiect si predicat de ce a demisionat
Fostul ministru al Mediului de Afaceri Florin Jianu a explicat motivele demisiei sale din Cabinetul Grindeanu in emisiunea „Quest means business”, difuzata la CNN, spunand ca vrea sa ramana in istorie ca un om corect, ca vrea sa se afle de partea corecta a istoriei, transmite News.ro. Premierul Grindeanu a sustinut ca Jianu si-a dat demisia pentru ca nu a rezistat „asaltului” protestatarilor.
Jianu a spus ca adoptarea unei legi fara ca membrii Guvernului sa fie informati, in absenta presei si la miezul noptii nu este corecta, referindu-se la modul in care a fost aprobata OUG privind modificarea codurilor penale.
„Vreau sa raman in istorie ca un om corect, vreau sa fiu de partea corecta a istoriei. (…) Ce pot spune este ca adoptarea unei legi fara a informa in prealabil membrii Cabinetului, in absenta presei si aproape de miezul noptii nu este un lucru corect”, a afirmat fostul ministru in emisiunea „Quest means business”, realizata de Richard Quest, fiind intrebat care au fost motivele deciziei sale.
Solicitat sa precizeze daca principala sa obiectie a vizat legea in sine sau modul in care a fost adoptata, Jianu a precizat ca, intr-o asemenea situatie, te poti astepta ca toata lumea sa fie nemultumita si ca nici nu te poti astepta la o imbunatatirea in viitor, pentru ca, „daca s-a intamplat o data, se poate intampla si a doua oara”.
Intrebat care sunt riscurile pe care le implica noile modificari legislative in ceea ce priveste coruptia, Florin Jianu si-a exprimat certitudinea ca Romania este o tara stabila”, ca va ramane asa si ca „va fi un loc in care investitorii se vor gandi sa vina cu investitii sigure”.
Jianu a spus ca solutia problemelor create de OUG privind codurile „se afla in interiorul Romaniei”, apreciind ca „nu va fi cazul” sa solicite interventia partenerilor din UE daca Guvernul de la Bucuresti nu revine asupra deciziei.
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, ca demisia ministrului Florin Jianu nu este motivata de adoptarea ordonantei negre, ci nu a mai rezistat la „asaltul” protestatarilor.
„Ceea ce s-a intamplat de ieri incepand, cand au devenit publice numerele noastre de telefon… eu am salvat toate mesajele primite. Poate vreti si sms-urile primite de mine si de familia mea si de toti ministrii si de familiile tuturor ministrilor – lucruri unele argumentate, altele care n-au nicio legatura cu un comportament normal.
Poate ca unii dintre colegii mei n-a rezistat la acest asalt si tot ce inseamna activitata sa, a facut un pas in spate. Nu e simplu sa primesti injuraturi legate de familia ta, de parintii tai”, a declarat Grindeanu.
Wall-street.ro
9. Florin Jianu, despre demisie: Fac parte din mediul de afaceri. Cand ai tai te reneaga, trebuie sa iti pui niste semne de intrebare
Florin Jianu, fostul ministru pentru Mediul de Afaceri si Antreprenoriat, a declarat, sambata, la Antena 3, ca unul dintre motivele care l-a determinat sa demisioneze din Guvern a fost si reactia mediului de afaceri fata de adoptarea OUG privind modificarea codurilor penale, scrie News.ro.
”Cand organizatii ale mediului de afaceri iti anuleaza intalnirile pentru ca Guvernul a dat cu o seara ordonanta celebra trebuie sa iti pui mari semne de intrebare. Eu nu fac parte din niciun partid politic, fac parte din mediul de afaceri. Daca ai tai te reneaga, trebuie sa iti pui mari semne de intrebare”, a declarat Florin Jianu.
El a explicat ca nu s-a opus adoptarii OUG 13/2017 in sedinta de Guvern de marti pentru are cunostinte juridice limitate, iar documentul prezentat in sedinta nu-i permite sa formuleze pe loc o opinie.
”Atunci cand sunt in strada sute de mii de oameni, semnul de intrebare trebuie sa fie urias si sa iti dai seama ca gresesti”, a mai spus Jianu despre ordonanta.
Florin Jianu a anuntat joi dimineata pe Facebook ca demisioneaza din Guvern. „Ma opresc aici din activitatea guvernamentala pentru ca asa imi dicteaza constiinta, iar asta nu este negociabil pentru nimic in lume!!!”, scrie ministrul, adaugand: „Romania nu merita ce i se intampla acum, romanii nu merita ce li se intampla acum!”.
„Am reflectat cu responsabilitate la ceea ce este etic sa fac in continuare si nu in principal pentru probitatea mea profesionala, pentru ca aici am constiinta curata, ci pentru copilul meu, pentru cum o sa ma uit in ochii lui si ce anume o sa ii spun peste ani. O sa ii spun ca tata a fost un las si a girat actiuni pe care nu le impartaseste sau a ales sa iasa cu fruntea sus dintr-o poveste care nu este a lui?!”, scria ministrul.
El preciza ca decizia sa a fost luata inca din seara sedintei de guvern in care a fost aprobata OUG de modificare a codurilor penale, dar ca a amanat anuntul sperand ca cei care au gresit isi vor repara eroarea.
Business24.ro
10. Investitorii straini, ingrijorati: Recentele decizii cresc riscul de tara al Romaniei
Investitorii straini in Romania se arata „neincrezatori”, chiar „ingrijorati” de felul in care evolueaza lucrurile in Romania, dupa ce guvernul Grindeanu a modificat Codurile Penale si a trimis gratierea in Parlament in miez de noapte.
Camera de Comert Americana in Romania a transmis printr-un comunicat, miercuri, ca e profund dezamagita fata de fundamentarea, procedura de adoptare, prevederile si efectele Ordonantei de Urgenta 13/2017 si ale proiectului de modificare a Codului Penal si Codului de Procedura Penala.
„Adoptarea intr-un mod netransparent a acestor acte normative, in ciuda punctelor de vedere si recomandarilor exprimate de institutiile competente, decredibilizeaza executivul si transmit un puternic semnal de neincredere si nesiguranta atat in plan intern, cat si extern”, se arata in comunicatul AmCham.
Potrivit acesteia, recentele decizii „anuleaza realizarile ultimilor ani si cresc riscul de tara al Romaniei”.
„Este deosebit de ingrijorator pentru comunitatea de afaceri si societate in general ca acte normative cu asemenea implicatii” morale, care tin de societate si economice, cu efecte imediate si pe termen lung, „sunt adoptate de Guvern fara respectarea unor minime cerinte privind transparenta decizionala”, avertizeaza Camera de Comert.
Aceasta mai sustine ca actele normative adoptate submineaza statul de drept si incalca principiile fundamentale ale transparentei, stabilitatii si predictibilitatii si indeparteaza Romania de valorile si standardele Europene.
Si Comisia Europeana s-a aratat „foarte ingrijorata” miercuri de situatia din Romania, transmitand, prin presedintele si vice-presedintele sau, ca „Lupta impotriva coruptiei trebuie sa avanseze, nu sa fie subminata”.
Guvernul Grindeanu a adoptat marti noaptea, fara consultarea CSM, ordonanta de urgenta care schimba Codurile Penale in favoarea unor politicieni, printre care Liviu Dragnea si Florin Iordache.
De asemenea, Guvernul a trimis la Parlament, pentru aprobare in procedura de urgenta, legea gratierii si modificarea legii privind executarea pedepselor.
Faptul ca Guvernul Grindeanu a adoptat ordonanta noaptea, fara dezbatere publica si fara a mai astepta avizul CSM, consultativ dar obligatoriu, a scos in strada zeci de mii de oameni din toata tara.
CSM a decis, miercuri dimineata, cu unanimitate de voturi sa atace la CCR ordonanta Iordache, dupa ce la sedinta a participat si presedintele Klaus Iohannis.
Totodata, presedintele Iohannis a discutat cu Avocatul Poporului, caruia i-a pus la dispozitie documente care arata ca poate sesiza Curtea Constitutionala, invitandu-l sa o faca.
Businessmagazin.ro
11. Nu i-au plăcut grădiniţele din România aşa că a înfiinţat una. Afacerea a ajuns la peste 500.000 de euro
Cu studii de specialitate în pedagogie, Valentina Secară a mizat pe cartea antreprenoriatului, în urmă cu zece ani, inspirată de propia nevoie: devenise mamă, iar grădiniţele nu-i erau pe plac. A hotărât să întemeieze chiar ea o grădiniţă privată şi numărul copiilor înscrişi a crescut de la doi – la început – la 70 în prezent. Cifra de afaceri anuală a trecut pragul jumătăţii de milion de euro, iar planurile vizează, în continuare, creştere.
„Ideea mi-a venit ca urmare a unei experienţe personale, în momentul în care căutam pentru fiul meu o grădiniţă care să preceadă şcoala britanică şi care să trateze copilul ca pe un individ“, declară Valentina Secară, fondatoarea Acorns Nursery. Nemulţumită de oferta de pe piaţă şi îndemnată de spiritul pedagogic, în 2004 ea a pus bazele unei grădiniţe după criteriile dorite; la început avea înscrişi doar doi copii. Primii paşi nu au fost deloc uşori, povesteşte acum, la zece ani de la înfiinţarea afacerii: „A crescut greu, pentru că era un concept nou şi a fost nevoie de muncă de convingere în piaţă“, spune ea. Creşa, aparută doi ani mai târziu, a fost următorul pas, pentru că primea cereri de servicii de îngrijire şi educaţie pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 3 ani, în limba engleză. Grădiniţa a devenit profitabilă în 2007, însă de atunci a sprijinit şi creşa, spune fondatoarea.
Cel mai greu a fost, spune Valentina Secară, să menţină standardele şi caracteristicile pe care şi le-a dorit din start; mai exact, trebuia să respecte deopotrivă standardele propuse atât din punct de vedere financiar, cât şi cele referitoare la personal. Concret, trebuia să asigure un educator pentru fiecare patru copiii din creşă; în cazul grupelor de grădiniţă, este nevoie de un educator pentru fiecare şase copii, iar „între 2006 şi 2009 a fost extrem de dificil să găsim personal care să accepte să lucreze cu vârsta de 0-3 ani“, spune fondatoarea afacerii.
În prezent, Acorns Nursery operează în două spaţii – unul în centrul şi altul în nordul Capitalei; activitatea include servicii de îngrijire şi educaţie a copiilor cu vârsta între 1 şi 6 ani, în limba engleză, conform curriculei Early Years Foundation Stage (provenită din Anglia). Instituţia oferă atât variante de program scurt, cât şi prelungit, şi un concept propriu de cursuri opţionale, „inspirat din pasiunile şi atitudinile copiilor“, după cum precizează antreprenoarea. Aceasta mai spune despre conceptul Baby Acorns, pe care l-a dezvoltat, că este unic în România, pentru că, lângă serviciile educaţionale şi mixul de cursuri opţionale, „pachetul“ conţine şi vizite în afara grădiniţei, în comunitate, meniu internaţional şi proiecte de caritate în care sunt implicaţi şi copiii.
În prezent, spaţiul din centru funcţionează cu 70 de copii, iar în sediul din zona Aviaţiei, deschis în septembrie 2016, sunt înscrişi 15 copii. „În fiecare an, avem aproximativ 25 de copii care fie se mută în altă ţară, fie se retrag din motive diverse. Anul educaţional următor debutează cu un număr de aproximativ 30-40 de copii nou înscrişi, care se adaugă numărului de copii ce continuă cursurile în cadrul Acorns“, spune Valentina Secară. Costurile lunare pentru fiecare copil se încadrează între 2.400 şi 2.800 lei, în funcţie de varianta de program aleasă şi de vârsta copilului. Cele mai recente investiţii în cadrul Acorns Nursery, realizate anul trecut, s-au îndreptat către dotarea materială – echipamente şi cărţi aduse din Marea Britanie; valoarea acestor cheltuieli se plasează în jurul a 30.000 euro.
Pe de altă parte, povesteşte antreprenoarea, bugetul dedicat trainingului educatorilor s-a plasat la 15.000 de euro anul trecut; timp de trei zile, personalul grădiniţei a fost implicat într-un program la care au participat specialişti în educaţie din UK, Canada şi România. „Prin divizia noastră de training am organizat în 2016 cea de-a treia conferinţă de educaţie timpurie. Este un proiect care, pe lângă pregătirea educatorilor din Acorns, oferă posibilitatea şi celor din sistemul de stat românesc să participe gratuit“, spune ea. Pentru finanţarea programelor de training caută susţinători şi finanţatori din mediul de business local. Pentru anul acesta, Acorns, care în 2015 a înregistrat venituri de jumătate de milion de euro, şi-a propus investiţii de un nivel similar celor din 2016.
Valentina Secară spune că îşi propune ca anul acesta să crească numărul de copii înscrişi în sediul din zona Aviaţiei, iar în toamnă vrea să lanseze grupa mijlocie (pentru vârste de 4-5 ani) şi în acest spaţiu. În plus, „ne dorim să punem în practicămai multe sesiuni de educare, pentru părinţi cu bebeluşi, în ambele spaţii“, spune Valentina Secară. Pe termen mediu, antreprenoarea îşi propune să înregistreze un grad maxim de ocupare pentru sedii şi vrea să organizeze conferinţe anuale de educaţie timpurie.
„Din perspectiva mea, pentru o educaţie de calitate, investiţia cea mai mare pentru perioada următoare, indiferent că vorbim de sectorul de stat sau cel privat, ar trebui să se facă în zona pregătirii personalului didactic“, precizează Valentina Secară. Această pregătire, completează ea, ar trebui să se facă în acord cu ultimele studii, descoperiri, strategii exersate şi dovedite ca fiind de succes, adaptate, totuşi, specificului românesc.
Cu studii de specialitate în pedagogie, Valentina Secară a mizat pe cartea antreprenoriatului, în urmă cu zece ani, inspirată de propia nevoie: devenise mamă, iar grădiniţele nu-i erau pe plac. A hotărât să întemeieze chiar ea o grădiniţă privată şi numărul copiilor înscrişi a crescut de la doi – la început – la 70 în prezent. Cifra de afaceri anuală a trecut pragul jumătăţii de milion de euro, iar planurile vizează, în continuare, creştere.
În opinia sa, în prezent creşte numărul de şcolilor private, întrucât există cerere; grădiniţele private, înfiinţate în urmă cu aproximativ zece ani, au început să se extindă şi în acest segment. În segmentul creşelor, costurile de funcţionare sunt mai ridicate decât în cazul activităţii cu copii de vârstă mai mare; şi personalul calificat este mai greu de găsit, susţine Valentina Secară: „Ţinând cont că natalitatea se află în scădere şi că investiţia în personalul creşelor şi grădiniţelor de stat sau private este absentă sau prezentă într-o măsură extrem de redusă, calitatea educaţiei timpurii din instituţiile de educaţie din România se află într-un mare pericol“.
Această situaţie îi poate îndemna pe părinţi să adopte diverse măsuri – de pildă să renunţe la carieră şi să se ocupe de copii, eventual să-şi dezvolte afaceri proprii în domeniu. O altă variantă este să aleagă între creşe şi grădiniţe private sau de stat. „Fără investiţii în creşe şi grădiniţe, în calitatea pregătirii personalului şi numărul educatorilor, tinerii cu venituri medii sau reduse vor reanaliza decizia de a deveni părinţi“, crede fondatorea Acorns. Şi povesteşte că primii trei ani din viaţa unui copil au o importanţă uriaşă, dar prea puţini oameni înţeleg acest lucru, în România; cel puţin în ce priveşte serviciile de îngrijire şi educaţie. În această etapă, educaţia trebuie adaptată fiecărui copil, deopotrivă în funcţie de specificul lui, dar luând în considerare şi valorile, tradiţia sau comunitatea, „iar asta determină felul în care vor fi adulţii de mâine ai aceste ţări“, spune Valentina Secară. Deşi s-a pregătit pentru a deveni educator-învăţător, nu şi-a descoperit cu adevărat vocaţia până când a devenit mamă; povesteşte că apariţia primului dintre cei trei copii ai săi i-a reamintit de preocuparea sa pentru „lectură, educaţie, metode de predare; cel de-al doilea copil m-a inspirat să înţeleg, să promovez şi să dezvolt, atât pentru mine, cât şi pentru ceilalţi, conceptul de educaţie timpurie pentru copiii cu vârsta între 0 şi 3 ani“, explică antreprenoarea.
Chiar dacă majoritatea părinţilor ar prefera să-şi înscrie copiii la grădiniţe private, costurile pentru aceste servicii nu sunt pentru toate buzunarele, preţurile fiind comparabile cu ale unui program de studiu în străinătate. În Bucureşti, spre exemplu, preţul este în relaţie cu cheltuielile mari – de la chiriile pentru vilele de lux din zone rezidenţiale la personalul plătit dublu faţă de cadrele didactice din instituţiile de stat; se adaugă costuri pentru programul prelungit, mese şi amenajări. Un avantaj al instituţiilor private de învăţământ este numărul scăzut de copii din grupe; în plus, sunt deschise în perioadele în care grădiniţele de stat sunt în vacanţă.
Spre exemplu, la British School of Bucharest, cea mai scumpă grădiniţă privată, taxa anuală poate ajunge la 16.200 de euro, la care se adaugă şi taxa de înscriere de 700 de euro. Costuri asemănătoare sunt şi la American International School of Bucharest, unde părinţii trebuie să plătească o taxă anuală de 13.712 euro, plus taxe de înscriere şi înregistrare de 1.000 de euro.
La grădiniţa Waldorf Christophori, taxa lunară variază între 250 şi 400 de euro pe lună; astfel, costurile anuale se plasează între 3.000 şi 4.800 de euro. Numărul grădiniţelor private a crescut rapid în ultimul deceniu, ajungând astăzi până la circa 350 de unităţi, la nivelul întregii ţări; în contrapartidă, numărul celor de stat a scăzut dramatic, de la aproximativ 13.000 în 1999, până la 850 în 2014, conform Ziarului Financiar.
În acest context, pentru antreprenorii care au pariat pe investiţii în grădiniţe private, acest model de business reprezintă una dintre cele mai sigure investiţii pe termen mediu şi lung. Datele ZF arată că investiţia medie într-o grădiniţă este de 30.000 de euro, cost care acoperă, în general, închirierea unui spaţiu şi amenajarea lui, dotarea cu mobilier şi angajarea a cel puţin unei persoane care are pregătire pedagogică. Cele mai multe dintre grădiniţele private înfiinţate în ultimii ani nu au fost puse pe picioare de oameni cu experienţă, ci, în majoritatea cazurilor, afacerile au fost create de nevoie, din pricina numărului insuficient de locuri în grădiniţele de stat. Cel mai adesea, foşti corporatişti sau români cu profesii liberale au făcut acest pas după ce au devenit părinţi.
500.000 DE EURO sunt veniturile realizate de Acorns Nursery în 2015
45.000 DE EURO este valoarea investiţiei din 2016, pentru dotarea materială şi trainingul personalului
30.000 ESTE NUMĂRUL aproximativ de grădiniţe private din România
70 DE COPII, cu vârste cuprinse între 0 şi 6 ani, sunt înscrişi în prezent la cele două grădiniţe Acorns